De ce este important să actualizez periodic site-ul meu WordPress?
WordPress, cel mai popular sistem de administrare al conținutului (CMS), echipează milioane de site-uri web din întreaga lume. Ca şi CMS, a revoluționat modul în care oamenii construiesc și întrețin site-urile web. Dar, toată această popularitate costă, şi preţul plătit nu este neglijabil.
Popularitate face ca site-urile WordPress să fie tentante pentru hackeri. La urma urmei, găsirea unei portițe de intrare într-un site web, poate deschide calea şi spre alte site-uri găzduite pe acelaşi server, vulnerabilizând toată infrastructura. Pentru a elimina valul în creștere al activităților web rău intenționată, comunitatea WordPress și producătorii de pluginuri/extensii și teme își actualizează, în mod regulat, software-ul, pentru a remedia vulnerabilitățile cunoscute. Unii dezvoltatori oferă și produse de securitate pentru WordPress.
Cu toate acestea, măsurile impun proprietarilor de site-uri să facă câțiva pași simpli pentru a le implementa. Din fericire, acest lucru este mult mai ușor decât poți crede. Mai mult de atât, beneficiile pe termen lung vor face să merite efortul.
Descurajarea hackerilor
Atacurile şi procedurile de hacking sunt în general, în creştere, iar tendinţa este spre identificarea ţintelor care afectează în masă platformele de WordPress, dependinţele şi infrastructura. Atacatorii identifică o vulnerabilitate comună mai multor site-uri, apoi încearcă să o folosească peste tot unde găsesc mediul oportun. Odată ce au reuşit să aibe acces, pot să-ţi pirateze serverul, să denatureze brandul, să fure informații private sau să provoace alte daune. Pot chiar să te lase fără bazele de date, email-uri sau alte fişiere importante pentru tine.
Dezvoltatorii se găsesc adesea într-un joc de-a șoarecele și pisica cu acești hackeri, reparând vulnerabilitățile într-un timp cât mai scurt, de la momentul la care au fost anunţate sau descoperite. Dezvoltatorii diseminează apoi remedierile pentru aceste exploit-uri prin actualizări de software. Aceste actualizări includ, de obicei, îmbunătățiri și noi caracteristici. Menținerea unui site WordPress actualizat constant ajută la eliminarea lacunelor de securitate, descurajează tentativele de hacking şi ajuta comunităţile pe termen mediu şi lung, să se concentreze pe soluţii tot mai bune.
Desigur, ideea de a actualiza imediat software-ul poate fi contraintuitivă pentru mulți. Odată, logica predominantă a actualizărilor de software a susținut că ar trebui să aștepți până în ultimul moment posibil pentru a actualiza software-ul, pentru a fi sigur că dezvoltatorul a rezolvat toate bug-urile identificate în urma lansării oficiale către publicului larg. Cu toate acestea, experienţa acumulată în timp a dat loc unor programe software noi și mai stabile și a unor preocupări de securitate mai focusate şi relevante. Astfel, sfatul nostru pentru utilizatorii de soluţii web bazate pe WordPress este acesta: actualizați cât mai curând posibil.
Caracteristici și performanță
În plus față de descurajarea atacurilor de hacking, actualizarea unui site WordPress asigură accesul la cele mai noi funcții și la cele mai bune creşteri de performanță. De asemenea, asigură compatibilitatea între serviciile externe, pluginuri și CMS în sine. Multe funcții apelează servicii terțe pentru a îndeplini o parte din sarcinile lor. De exemplu, pluginurile de comerț electronic pot apela procesatoare de plăți și caracteristici de securitate în afara site-ului pentru a executa o tranzacție.
Aceste părți terțe își vor actualiza soluţiile frecvent pentru a rămâne cât mai siguri și funcționali posibil. Un site WordPress care nu rămâne, de asemenea, actualizat poate pierde compatibilitatea cu partea terță, afectând astfel traficul, vânzările și încrederea consumatorilor. În mod similar, dacă actualizezi platforma WordPress, pluginurile tale vor avea şi ele nevoie probabil de o actualizare pentru a asigura compatibilitatea continuă. Prea multe upgrade-uri, fie la CMS, fie la un plugin, fără o actualizare corespunzătoare a celuilalt pot provoca instabilitate, vulnerabilități de securitate și chiar blocarea unei părți sau a întregului site.
Cum să rămâneți la curent cu actualizările pentru site-ul dumneavoastră WordPress?
În acest moment, s-ar putea să te simți convins de importanța menținerii unui site WordPress actualizat, dar sceptic cu privire la găsirea timpului necesar și a abilităților tehnice pentru a face actualizările necesare.
Deci, cum poate un proprietar de site să rămână la curent cu actualizările?
În primul rând, pachetele noastre de găzduire dedicate soluţiilor web bazate pe WordPress includ actualizări automate gratuite. Serviciul face o copie de siguranţă site-ului, aplică actualizarea și poate derula totul înapoi în cazul apariției unei probleme. În acest fel, site-ul tău va fi actualizat în permanenţă şi nu va exista “downtime” în caz de incompatibilităţi sau probleme în procesul de actualizare.
Oferim, de asemenea, instrumente puternice care pot scana și corecta vulnerabilitățile de pe site-ul tău WordPress. Consultă serviciile noastre de securitate aici şi contactează-ne prin email, telefon sau discută live cuun membru prietenos și bine informat al echipei noastre de m-support.